ARTA CUVINTELOR
Se spune că numai sufletele mari ştiu câtă glorie este în a fi bun, consider că un suflet bun este şi poeta Renata Verejanu, OM de aleasă cultură, excelent îndrumător şi organizator, conduce cu competenţă un sector „neproductiv” al literelor, îndeplinindu-şi cu onoare datoria ce îi revine.
Versurile ei sunt ca un strigăt de bucurie al celui ajuns să cunoască frumuseţea şi candoarea vieţii, navigând cu toată puterea, dată de Bunul Dumnezeu, pe râurile învolburate şi pline de capcane.
Parcă văd cum tresaltă ciutele şi cerbii demnităţii printre aceste versuri născute din roua vieţii, născute din roua dimineţilor diamantine.
Văd cum se îngemănează această simfonie a cuvintelor cu un copac mai mare, cu rădăcinile bine înfipte în literatura română.
După chipul şi asemănarea esteticii sinuozităţilor, am simţit înalta fantezie literară,
mişcarea ei de la senzaţii de sălbăticiune către cotele pitorescului şi chiar al visului.
Este o accepţie limitată a misiunii pe care literatul şi-a dorit-o, să vorbească, în vers, despre locuri şi persoane, ca prezenţă unanim recunoscută la periferia expertizărilor stilistice şi sufleteşti…
Puţini sunt, poeţii noştri, în măsură să publice consistente cărţi de sorginte realistă şi de a câştiga disputa cu furtuna criticilor.
Verigile versurilor Renatei Verejanu se continuă, păstrează acelaşi contur dominând prin esenţa şocului intern al realităţii ca sursă de zidire literară, de familiarizare pentru noi cititorii, cu o realitate punctată după un model strunit în fiecare
moment de o fantezie fabuloasă, plină de mister şi fior.
Literatura modernă înregistrează foarte puţine cazuri când densitatea povestirilor şi întâmplărilor concură atât de particular cu arta pură exprimată în poezie.
Procesele de schimbare, de mutaţie cultural-intelectuală sau de creaţie au ca punct de plecare fenomenul literar.
Fertilă şi neastâmpărată, provocatoare modernă până la insurgenţa spectaculară, autentică, independentă, contrariantă, cu superbia celui ce sancţionează impostura, zădărnicia vorbelor goale, POETA Renata Verejanu, apare în literatură ca un
spirit creator cu care merită să stăm de vorbă, citindu-i cu luare aminte versurile.
Realismul incisiv, de esenţă excentrică a mai câştigat un adept, unul care suspendă angoasa pentru sărbătoarea pură a mişcării în aer liber, a viselor prinse în mrejele acţiunilor cotidiene.
Analiza însingurării individului, singur printre ai săi, divulgă o testare contrapunctică, când amuzantă, când tăioasă, în funcţie de unghiul condiţionării şi al relaţiilor existente în viaţa de zi cu zi, ca loc de desfăşurare a tuturor evenimentelor derulate în versurile poetei.
Sunt multe tâlcuri de descifrat, pe care, autoarea le plasează foarte bine în sfera în care se mişcă alături de noi.
Modern în demersul poetei este, pe lângă vastul desen de tipuri, – fluidul visului însuşi, unicitatea şi splendoarea cu care versifică, separat de construcţie, de roluri, de fizionomii ce îşi expun prosper existenţele.
Sunt oameni care nu acceptă să se transforme în victime, parcurg fazele procesului existenţial, misterios de întortocheat, au vise şi, rar, chiar împliniri…, dar Poeta Renata Verejanu depăşeşte sfera existenţială a prezentului purtându-ne pe aripile unui viitor plin de surprize şi realizări spirituale.
Umbra ei, tăiată de culoarea Infernului, va încerca să se schimbe în zbor, sub ploi de stele căzătoare, născând imens curcubeu, îngenunchiat de Dragoste şi Ură, de Nădejde şi Credinţă.
În vârtejul furtunii, Poeta se înrobeşte cu patimi, strălucind singuratecă între foi albe de hârtie, colorându-le în lumina dimineţilor cu sângele ei de martir în arta cuvintelor cu care operează pe sufletul nostru.
Renata Verejanu, poate fi trecută în categoria poeţilor adepţi ai descriptivului şi elegiacului, copleşiţi de o erudiţie didactică şi de motive pure, pe care le decantează în parametrii expresivi ai poeziei susţinute.
Paradigma simbolistică, atât de personalizată, a poeziei, se păstreză şi chiar se potenţează de la un poem la altul, deşi intră uneori într-o distribuţie variabilă, aş putea spune, chiar imprevizibilă.
Totul pare o „istorie personală”, a implicării autorului în cotidian, dar Renata Verejanu deţine capacitatea, absolut genială, de a selecta, reorganiza şi continua imediatitatea sa perceptivă, transformând, precum căldura transformă apa în vapori, realitatea într-o construcţie sublimată şi virtuală.
Renata Verejanu, poate fi socotită o realistă, dar rămâne evident că realitatea cărţilor ei cristalizează alte dominante decât factologia istorică, politica reprezentării şi productivitatea metafuncţională care se concretizează pe alte dominante, decât simpla
oglindire care demistifică lumea prin artificiul dintre verosimil şi atestabil, proiectat în poemele sale.
Politicoasă, plină de surprize, năstruşnică uneori, Renata Verejanu îşi iubeşte atât de mult ţara, neamul şi fiul (familia), încât doreşte să-i răsplătească cu rezultate superbe în diverse domenii ale activității sale de om al literelor și de lider al Societății Civile.
Poetul George CĂLIN,
PreşedinteleSocietăţii Culturale Apollon,
România
MICROFONUL LIBER 