Alegerile Locale Generale în Moldova

Alegerile Locale Generale în Moldova

 

Conform codului electoral, campania electorală începe cu 2 luni de la data alegerilor. Deci, dacă Parlamentul a decis că alegerile locale în Moldova vor avea loc la 14 iunie 2015, campania electorală începe la 14 aprilie, îndată după sărbătoarea Sf.Paşti, care în anul acesta se sărbătoreşte la 12 aprilie. Dar toată suflarea creştină cunoaşte că la 19-20 aprilie e Paştele Blajinilor, şi săptămâna dintre Sf.Paşti şi Paştele Blajinilor (13-20 aprilie) e o săptămâna specială, şi doar un partid care are lideri persoane necredincioase, pot să decidă să pornească campania electorală în această săptămână. Noi înclinăm să credem că majoritatea partidelor vov începe campania electorală după 20 aprilie 2015, altfel electoratul va fi nemulţumit.

Preşedintele României…

Klaus Iohannis

Preşedinte al României a fost ales Klaus Iohannis.

Noi, tinerii am stat în picioare, în frig câte 4 ore –

ca să-l votom, fiind fermi convinşi

încă din mijlocul verii

că va birui.

Unii au votat, au promovat decenii

(sau chiar toată viaţa) valorile culturale româneşti –

alţii au fost invitaţi la banketul de la 1 decembrie 2014…

 

Microfonul Liber şi Independent

 

 

Limba română în campania electorală

Aspectele politice ale cultivării limbii române

1. Vocabularul campaniei electorale

Deşi, conform legislaţiei în vigoare, în Republica Moldova campania electorală încă nu a început în acest an, de facto, un proces electoral mai puţin decoltat e în toi şi partidele politice nici nu neagă.

Monitorizând alegerile de diferite niveluri (pe parcursul unui deceniu, în calitate de observator şi coordonator al unor reţele de observatori naţionali) “m-am îmbogăţit” cu diverse ”inovații” ale politicienilor autohtoni, lucru ce mi-ar permite să scriu un dicţionar al limbii române al campaniei electorale din Moldova. Și după 2009 liderii unor partide au folosit un vocabular agresiv nu doar în campania electorală, ci şi în activitatea sa în cele mai înalte funcţii. Şi aflându-te pe o bancă în parc, involuntar fiind martorul ocular al dialogului dintre doi îndrăgostiţi, crezi că eşti la o şedinţa a membrilor unui partid, sau la o reuniune a mai multor partide. Cuvintele folosite de tinerii îndrăgostiţi (precum păpușar, gangster etc.) nu au fost inventate de politicienii basarabeni, ele sunt în dicţionarul limbii române, dar au fost reactivate în contextul unor lupte politice murdare, din care motiv aceste și alte cuvinte s-au îmbibat cu foarte multă energie negativă, în timp ce electoratul aştepta un dialog cu energie creativă, în final alegându-se cu dezgustul acestei lupte pentru putere.

Or, campania electorală, văzută de specialişti în domeniu, fin zis, un „ritual polemic” – trece deseori cu cele mai „semnificative” discuţii în viaţa de zi cu zi a electoratului,  şi ce e mai trist, în vocabularul alegătorilor tineri.

Elemente ale agresivităţii politice din comportamentul multor personaje trec în dialogul, în limbajul cetăţenilor, care influenţează negativ cultivarea limbii române. Lăsând pe marginea terenului jocul de interese al mai multor politicieni, care şi după un sfert de veac de la proclamarea limbii cu grafie latină – (limba română) – nu cunosc ce limbă vorbeşte această naţiune, noi încercăm să sugerăm alt gând: necesitatea desfăşurării unei campanii electorale parlamentare demne de strategiile şi programele propuse electoratului. O campanie electorală în limitele unui comportament civilizat, a unui dialog cult. Altfel, toate aceste „debate/stranietăţi” sunt trase la indigo de mulţimea de telespectatori, radio-ascultători sau cititori… şi, lucru cel mai trist, de elevi, care, să recunoaştem, iau ca model felul de comportament a unui sau altui politician. Caracterele deja formate a persoanelor de peste 30-40 de ani – nu sunt în pericol, aceşti alegători sunt mai degrabă un filtru al moralităţii, competenţei şi valorii politicienilor vizaţi.

Avalanşa, invazia cuvintelor din limbile altor popoare aduse de cetăţenii Republicii Moldova, emigranţi în alte ţări (Federaţia Rusă, Portugalia, Italia…)  e un fenomen dezastruos. Mai dureros e totuşi de suportat perioada campaniei electorale, când, cei care se doresc a fi elitele unei ţări, neavând argumente sau competenţele necesare, îşi dezgolesc adevăratul chip şi se împroaşcă cu fecale lingvistice, promovând o antipublicitate. În cazul în care, „din mulţimea de cuvinte, expresii, construcţii, care se află în limba comună”, fără “respectarea unor anumite reguli, anumite norme literare” (acad.Corlăteanu),  – poticienii aleg anume acele cuvinte, acele fraze, care îi caracterizeză, și, despre care am semnalat. Or, “principala cauzăa acestora este insuficienta educaţie sau cultură lingvistică „ parte a culturii generale a celor mai mulţi vorbitori (inclusiv a celor cu studii superioare)”, – conchide Theodor Hristea.

Limba română fiind atrasă ca parte a duelului dintre conflictele pentru distribuţia puterii, iese la final, când politicienii beau şampania victoriei, cu foarte multe răni, pe care societatea – vorbitorii de limbă română (alegătorii) – face mari eforturi pentru a o vindeca cât de cât. “Pe acest fond clasa politică s-a îndepărtat de electorat, care se simte reprezentat mai mult de media decât de politic” (dr. Teodor DIMA, Membru corespondent al Academiei Române).

Dan Verejanu, doctorand

Să fie separatiștii cei mai influienți politicieni din Moldova?

Sondajele și alegătorii

Noroc, dragi prieteni. Voi cei de-o vârstă cu Independența republicii, cei care, chiar din clasa întâi ați studiat limba română în baza grafiei latine, voi, care, sper că sunteți alegători activi, care ați monitorizat alegeri de diferite niveluri, ați desfășurat și sondaje, știu că sunteți foarte nedumeriți acum, de pe la începutul lui februarie 2012… Și mă întrebați cum de se întâmplă asemenea lucruri în Moldova?… Și eu sunt la fel ca și voi: dezamăgită, întristată, de parcă cineva ar fi scuipat chipul Moldovei și nimeni, dar absolut nimeni dintre marii demnitari nu a sărit s-o apere. Groaznic, dar nimeni. De ce oare? Continuă lectura

Eminescu să ne judece

Apel al oamenilor de cultură din R.Moldova

După depunerea de flori la monumentul lui Mihai Eminescu şi un spectacol de omagiu adus marelui geniu, un grup de oameni de creaţie, condus de scriitorul Nicolae Dabija, s-au reunit la Sala cu Orgă pentru a face un apel către toţi oamenii de cultură din mun.Chişinău să participe duminică la alegeri, şi să-şi dea votul pentru candidatura lui Dorin Chirtoacă.

Academicianul Nicolae Dabija a adus un şir de argumente de ce Domnia sa îşi va da votul anume pentru Dorin Chirtoacă şi a susţinut că doar cel care nu are ochi nu vede câte s-au schimbat în capitala moldavă în timpul acestor patru ani cât a fost primar tânărul Dorin Chirtoacă. Domnia sa a adus un şir de exemple grăitoare. Poetul Nicolae Dabija, care a moderat întrunirea, a invitat doritorii să-şi expună opiniile. Doritori au fost foarte mulţi, toţi cei care au fost persecutaţi de regimul totalitar.

Compozitorul Eugen Doga a susţinut că anume în timpul cât capitala a fost condusă de Dorin Chirtoacă maestrul s-a aflat acasă la Chişinău, şi era mai puţin plecat în lume.

El a îndemnat toţi oamenii de cultură la solidaritate. Sutele de oameni de cultură, prezenţi în Sala cu Orgă, au fot uimiţi de comportamentul candidatului comunist la funcţia de Primar general al capitalei, care, precum a relatat maestrul Doga, în timpul a două ore cât a durat zborul cu avionul de la Chişinău la Moscova, cetăţeanul Dodon nu a dorit să schimbe un cuvânt cu compozitorul nostru care a dus faima ţării în lume. Doga a subliniat mai multe aptitudini ale lui Dorin Chirtoacă.

Din suflet a vorbit Nicolae Botgros, vorbele cărui erau pline de durere, povestind cum în aceşti partu ani regimul totalitar s-a comportat cu Dorin Chirtoacă, încercând să-l umileacă la fiecare pas,  prin diferite amenzi , ba că ar fi încălcat codul rutier etc. Asemenea comportament, de umilire a marilor personalităţi, este o regulă a reprezentanţilor instituţiilor regimului totalitar. Conducătorul Ansamblului Lăutarii a susţinut că doreşte demnitari culţi, care îşi respectă personalităţile. Botgros l-a caracterizat în cele mai frumoase nuanţe pe tânărul şi de mare perspectivă Dorin Chirtoacă, sototindu-l o persoană foarte curată în comparaţie cu mizeria care a dominat ţara opt ani.

Mihai Cimpoi, Preşedintele asociaţiei uniunilor de creaţie a fost scurt: pentru o capitală europeană – dorim un primar general european.

Zinaida Tărnă, de la Teatrul „Ginta Latinş”, a solicitat emisiuni televizate la televiziunea publică şi televiziunile democratice, emisiuni prin care oamenii de cultură să vorbească în direct cu telespectatorii, pentru a le lămuri pericolul care vine asupra Moldovei în cazul în care cetăţenii capitalei nu vor merge la alegeri sau nu vor alege corect.

 Scriitoarea Renata Verejanu a făcut un apel către părinţii tuturor copiilor talentaţi din capitală, dar şi din ţară, susţinînd: un talent se poate dezvolta doar întro ţară democratică, doar întro capitală democratică. Ea a îndemnat toate mamele copiilor talentaţi (şi a subliniat – oricare copil e un talent) să meargă duminică la alegeri, şi să aleagă democraţia, să aleagă Dorin Chirtoacă.

Cu mult patos a vorbit Cristian Florea, prim dirijor al Orchestrei Naţionale de cameră,  interpretul Ion Paulencu, actorul Vladimir Cobasnean şi alţi oameni de cultură, toţi susţinând ideea că doar Dorin Chirtoacă poate fi primarul unei capitale moderne.

                                                                                                   Alecu Vlad

Doi ani de la Primavara torturilor fizice si psihologice

Confirmam, pentru a cata oara,
Moldova are un patrimoniu neestimat
inca de nici o guvernare
care s-a perindat pe la putere:
resursele umane.
In acest sens, ne intrebam,
in cazul cand vrem sa dam un nume, –
putem vorbi de ziua libertarii,
sau mai corect ar fi sa se numeasca
Primavara represiilor, a torturilor, a dezastrului uman…
caci e groaznic ce s-a intamplat la 7 aprilie 2009 si dupa…

Noi, cei care am patimit, stim ce a fost de facto.

Voluntar,
martor ocular

Alegatorii sunt intimidati, sustin observatorii

poeta Renata Verejanu, Presedintele Academiei Europene
a Societatii Civile, a tinut azi, 28.07.2010, ora 11.00-12.00
o Conferinta de presa – „Referendum 2010”.
in calitatea de observatori impartiali, acreditati
la 23.07.2010 de Comisia Electorala Centrala.
Comunicatul de presa il gasiti
la AMP-International.

In poze:
Reporteri de la diferite posturi de radio si TV,
de la presa scrisa – cateva minute pala la inceperea Conferintei.
Sala de Conferinte a Agentiei „Moldpres”.

Moldova „răsfăţată”, vorba occidentalilor

Moldova a plăcut, place şi va plăcea tuturor…
Am zis acum o sută de ani,
că cel care nu a auzit de Moldova,
o va ocoli,
dar cel care a fost în Moldova o singură dată –
va reveni întruna…
Acum stă Moldova si se uită
când spre Sistemul anti-rachetă,
adică, spre România,
când spre răsărit, adică spre calmul de Ianucovici,
care-i cere dnei cu o cosiţă argintie (adică, dnei Timoşenco)
să se retragă în opoziţie. Dar ea e cu caracter,
şi nu se retrage. Râmâne unde a şi fost – prim ministru.
Alegerile prezidenţieale din România şi Ucraina au tangenţa
scorului foarte apropiat al concurenţilor finali.
Şi totuşi, R.Moldova e mai originală. Democraţii au ştiut
să vină la putere. Important e cât se vor ţine, veţi zice.
Cât va ţine Alianţa. Or, şi această frumoasă idee a unirii
forţelor democratice – a venit la fel de la Uniunea Scriitorilor.
De la o şedinţă a Consiliului de Conducere,
şedinţe, care în aprilie 2009 se organizau una peste alta…
Atunci, la întâlnirea cu câţiva lideri ai PLDM,
poeta Renata Verejanu a cerut drastic preşedintelui US
să nu-i mai reunească pe scriitori atât de des,
oricum era ştiut că ei toţi (sau majoritatea)
votau partidele democrate…
Ci să insiste ca partidele democratice să se unească…
Şi Mihai Cimpoi şi-a asumat dreptul de a fi un negocietor
între partide. Un partid i-a spus mulţumesc pentru acest lucru,
şi l-a scos din lista pentru alegerile parlamentare din iulie 2009.
Dar faptul că US a insistat
ca partidele democratice să se unescă – e bine de ştiut.

În rest, sperăm ca dl Marian Lupu
să nu se lase atras atât de des în jocul diferitor reporteri,
Mihai Ghimpu sa-i lase in voia domnului pe comunisti,
Serafim Urechean sa fie mai vigilent,
si Guvernul Filat ar fi trebuit de la bun inceput
sa anunte obtiunea zero la toate ministerele
sa sa primeasca doar oameni competenti si cinstiti…
PD a amintit Parlamentului că există Societatea Civilă…
Frumos, dle Marian Lupu…
PDM i-ar sta bine să aibă grijă de oameni…

Şi dacă mass-media din vest crede că R.Moldova
este o răsfăţată a occidentului,
presupunem că ştie mass-media occidentală că R.Moldova
are un „vino-ncoace”, vorba lui Eminescu,
care merită şi nişte urgentări pe undeva…
Or, Moldova e aşa de mică
şi frumoasă, ca o bijuterie…

Microfonul liber…şi independent…

Louis O’Neill despre Moldova

Jocul care se face în politica moldovenească este mult mai complex decât pare, notează Louis O’Neill, fost ambasador al OSCE în Moldova în perioada 2006-2008, pentru ediția de limbă engleză a Radio Free Europe. Potrivit acestuia, politica moldovenească combină elemente de șah tridimensional, poker fără limite și esențe de kickboxing.

concluzii la rece

Azi, 7 decembrie 2009,
nimeni nu a pierdut nimic…
Poate că naivii au pierdut nişte iluzii…
Nici Marian Lupu nu a pierdut,
nici Alianta pentru Integrarea Europeană
nu a pierdut…
nici democraţia nu a pierdut nimic.

Alianţa va începe să piardă
când unele persoane
din careva partid
se va lăsa influienţat
de strategia PCRM,
de alte strategii puternici,
din exterior, de oriunde,
şi liderii celor patru partide
vor începe să se mănânce între ei –
iată atunci va pierde Alianţa,
atunci va pierde fiecare partid în parte,
atunci va pierde democraţia…

Dar vrem să rămânem optimişti,
să le dorim la fiecare lider politic
câte un consilier cu mare experienţă,
cu mare curaj de a vorbi politicienilor adevărul,
şi mare intuiţie a momentului…
Altfel…
Şi ar fi păcat.

Concluzii la rece

Marea naivitate a politicienilor din R.Moldova

Naivitatea sau neputinţa de a vedea clar situaţia reala
îi va dezamăgi nu doar pe politicieni, ci mai întâi de toate,
pe alegători.
Până unii membri ai Alianţei pentru integrarea Europeană cred
că „e prea puţin” un post sau altul,
liderul PCRM, odihnit în Turcia şi
luând o consultaţie chiar de la Preşedintele Federaţiei Ruse,
vine cu
Declaratia Comitetului Central
al Partidului Comunistilor din Republica Moldova
Continuă lectura